Update vital pentru Windows 7 – Microsoft avertizează că milioane de utilizatori ar putea avea probleme

Microsoft va implementa una dintre cele mai mari schimbări ale sale și ar putea supune milioane de utilizatori la un risc crescut de bug-uri, viruși și atacuri cibernetice devastatoare. De marți, toat ...

Publicat la data de 13.01.2020

Actualizat la data de 16.01.2020

Scris de NAV Communications

2 minute rămase

Microsoft va implementa una dintre cele mai mari schimbări ale sale și ar putea supune milioane de utilizatori la un risc crescut de bug-uri, viruși și atacuri cibernetice devastatoare. De marți, toată asistența pentru sistemul de operare Windows 7 va fi retrasă, ceea ce înseamnă că nu se vor face actualizări sau corecții de securitate către cei care încă utilizează acest sistem de operare.

Într-o declarație pe site-ul său de asistență, Microsoft a declarat: „Dacă computerul rulează Windows 7, acesta nu va mai primi actualizări de securitate. Prin urmare, este important să faceți upgrade la un sistem de operare modern, cum ar fi Windows 10, care poate oferi cele mai recente actualizări de securitate pentru a vă ajuta să vă păstrați și datele dvs. în siguranță.”

„În cazul în care continuați să utilizați Windows 7 după ce nu se va mai oferi suport, computerul dvs. va funcționa în continuare, însă va deveni mai vulnerabil la riscuri de securitate și viruși. PC-ul dvs. va continua să pornească și să ruleze, dar nu veți mai primi actualizări software, inclusiv actualizări de securitate, de la Microsoft. „

Deși știrile despre acest sfârșit de suport circulă de ceva vreme, se pare că mulți nu au luat încă în considerare sfaturile celor de la Microsoft.

Cele mai recente statistici sugerează că aproximativ 26% din toate computerele desktop și laptop folosesc încă Windows 7, ceea ce înseamnă că milioane de persoane se supun unui risc serios de atac.

Timpul se scurge clar, cu doar câteva zile rămase înainte ca Microsoft oprească definitiv suportul pentru Windows 7.

Companiile IT au lansat o mulțime de sfaturi pentru utilizatori, afirmând că orice echipament ce funcționează cu Windows 7 ar trebui să fie modernizat sau înlocuit.

Deși mulți utilizatori susțin că actualizarea Windows 10 este încă gratuită, declarația oficială a celor de la Microsoft este că planul de trecere la Windows 10 fără costuri s-a încheiat în urmă cu câțiva ani, iar utilizatorii trebuie să plătească acum prețul aferent în cazul în care doresc acest software.

„Oferta de actualizare gratuită Windows 10 s-a încheiat pe 29 iulie 2016. Pentru a obține Windows 10, va trebui să achiziționați un dispozitiv nou sau, dacă aveți un computer compatibil, să achiziționați o versiune completă a software-ului pentru a actualiza dispozitivul existent”, a confirmat Microsoft.

De asemenea, multe PC-uri mai vechi ar putea avea probleme odată ce este instalat Windows 10 fiind posibil ca unii utilizatori să prefere achiziționarea unui computer nou.

„Pentru majoritatea utilizatorilor de Windows 7, trecerea la un dispozitiv nou cu Windows 10 va fi calea de mijloc recomandată. Computerele de astăzi sunt mai rapide, ușoare, dar puternice și mai sigure, cu un preț mediu care este considerabil mai mic decât cel al PC-ului mediu de acum opt ani.”, au mai declarat cei de la Microsoft.

Dacă utilizați încă Windows 7, atunci sfatul este clar, trebuie să treceți la Windows 10 pentru a vă feri dispozitivul de probleme de securitate și viruși.

0

Articole relevante

05 Oct2023

Wi-Fi 6: Următoarea evoluție a conectivității fără fir

Citește mai departe
21 Aug2023

Securitatea Online și Inteligența Artificială în VPN-uri

Citește mai departe
07 Aug2023

Inteligența Artificială în Companiile IT

Citește mai departe
02 Aug2023

Ce este tehnologia Blockchain și cum funcționează?

Citește mai departe
03 Jul2023

Bluetooth Low Energy (BLE): Tehnologia fără fir ce schimbă lumea conectivității

Citește mai departe
29 May2023

Descoperă Fascinantul Univers al Deep Learning-ului

Citește mai departe

Comentarii